Un sfarsit, un inceput

Este ora 20:02, data de 31 decembrie 2006. Peste mai putin de 4 ore va incepe anul 2007. Ce e asa de special legat de aceasta data? Deja toata lumea stie, de cativa ani ni se baga pe gat prin orice mijloace, aproape ca ne sufoca. Da, este vorba de marea noastra integrare in UE.
Ca sa fac un mic test despre ce inseamna aceasta zi pentru unii, am scris la statusul de la Yahoo! Messenger urmatorul text: "o amarata de seara ca oricare alta. ce va ambalati atata?". Ca raspuns un fost coleg mi-a spus ca sunt chefuri, oameni beti, fericire. Un prieten mi-a spus ca se incheie o epoca. Tind sa-i dau dreptate celui de-al doilea, cu unele reticente.
Desigur, cine sunt eu sa comentez lucruri atat de mari, la care lucreaza oameni importanti? Pai, eu voi vorbi din punctul meu de vedere. M-am uitat si eu la stiri, m-am interesat, am mai vorbit cu oameni care stiau ce ziceau, am dezbatut cu colegii si am ajuns si eu la niste concluzii, atat cat poate sa gandeasca un flacau de 17-18 ani.
Am vrut la inceput sa povestec aici despre Sarbatorile de Iarna de anul acesta, dar se pare ca voi povesti despre acest lucru intr-un alt post.
In primul rand nu cred ca e cineva care crede ca de maine dimineata prin vamile din vest vor intra caini europeni, de rasa, cu colaci in coada, iar dupa aceea la iesire ii vor lua pe fratii lor, cainii comunitari, sau ca prin robineti va curge doar lapte si miere. Sau, cine crede acest lucru e un ignorant total care nu vede cat de murdar este zidul din fata lui nici daca da cu capul in el. Foarte putini vor fi europenii care ne vor privi cu respect de maine. Si asta pentru ca ei stiu ca noi maine dimineata nu ne vom trezi mai civilizati si mai harnici. Dar, desigur, nu ne vor privi cu mai mult respect si datorita arogantei lor. Sa nu uite ca dupa razboi au fost la pamant, si daca nu ar fi fost Planul Marshall, comunismul ii astepta si pe ei.
Eu chiar cred ca mentalitatea romanului trebuie schimbata, iar daca aceasta schimbare se realizeaza cu succes, toate celelalte lucruri bune vor urma. Dar aceasta mentalitate se poate schimba doar prin educatie, educatia in scoli, educatia in media. Nu spun ca trebuie controlata media si cenzurate acele lucruri care incalca "bunele moravuri", ci oamenii din media sa constientizeze ca toate prostiile care le transmit ei nu sunt percepute si prelucrate prea bine de cei din jur. Sa mai transmita/publice si ei un lucru bun, de genul: "Bunele maniere", "Sa vorbim corect" si alte lucruri considerate inutile de societatea consumatoare de azi. Dar si acei oameni din media trebuie educati, de unde rezulta ca fundamentul educatiei este in scoala.
Pana nu demult eu doream sa devin profesor. Am intalnit niste profesori , oameni extraordinari, care ma faceau sa ma gandesc "cum ar fi sa fiu si eu profesor?". Am ajuns ca in timpul orelor sa le urmaresc comportamentul si sa ma gandesc "cand o sa fiu si eu profesor o sa fac asa, nu o sa fac asa ca ii plictiseste pe elevi, o sa ii ascult asa etc". Dar m-am razgandit. Ce m-a facut sa iau aceasta decizie? Micile morale pe care mi le tineau fosti profesori, care incercau sa ma convinga ca aceasta munca e prost platita. Desi satisfactia e mare, nu iti poti hrani familia cu aceasta satisfactie. Si am ajuns la concluzia ca acesta e adevarul. Oricat ai incerca sa nu-l vezi, aceasta e situatia: statul roman nu pune valoare pe invatamant. Dar, fara invatamant de calitate, sunt slabe sanse sa avem oameni de calitate. O mica scapare sunt oamenii devotati din sistemul educational, care tin la elevi, si au grija ca ei sa aiba un viitor mai bun decat au avut ei.
Revenind la ideea principala, ce am vrut sa subliniez este ca statul roman nu pun accent pe ceea ce are omul mai de valoare, pe ceea ce diferentiaza omul de animale, pe inteligenta sa. Desigur, nu toti romanii au capacitatea intelectuala de a iesi oameni de stiinta, experti in diferite domenii, dar pot iesi din scoala ca oameni educati. Si asta e important. Trebuie sa fie educati si sa aiba simtul reponsabilitatii. Daca avem aceste doua lucruri, suntem oameni mari, zic eu.
Restul Uniunii Europene s-a dezvoltat pe parcusul a cateva decenii intr-o anumita directie, pe cand Romania s-a dezvoltat mai incet si spre alta directie. Iar noi vrem sa credem ca in 17 ani de zile i-am ajuns din urma. Este o aberatie totala. Mai avem mult pana sa-i ajungem din urma, iar eu consider ca momentul in care vom ajunge la nivelul Europei si chiar deasupra ei este momentul in care vom fi cu adevarat civilizati in cutia craniana.
Spun ca deasupra ei deoarece noi avem totusi un lucru pe care ei nu-l au: credinta inca vie si traditiile. Degeaba ne promit ei ca nu ne vom pierde traditiile, ca ,de fapt, le vom pierde in mod ascuns. Vor deveni comerciale. Sufletul din traditii se va pierde si va fi inlocuit de ban. Vor veni turisti sa ne vada traditiile, iar noi le vom arata. Tot mia mult, pana se va ajunge sa le aratam doar pentru bani, si nu din placere si din mandria ca suntem romani. Si vor fi lucruri schimbate, pentru placul turistului, si astfel vom ramane fara traditii adevarate, doar cu traditii comerciale si modificate. Sper sa nu ajung ca peste 30 de ani daca ma duc din nou in vizita la manastirile din Moldova, sa gasesc numai bazare si moteluri pe langa manastiri, iar in ele deabia cativa calugari care doar vor vinde suveniruri. Ar fi o mare durere pentru tara asta si pentru mine, in special.
De maine dimineata sa ne trezim, sa tinem fruntea sus, sa nu mai gandim ca predecesorii:"capul plecat sabia nu taie", ci sa-l privim in ochi pe cel ce tine sabia, sa nu ne fie frica sa recunoastem ca suntem romani si sa nu ne fie frica sa-i zicem prostului "prost", indiferent din ce stat dezvoltat face parte. Sa nu ne pierdem libertatea, credinta si educatia, cele trei lucruri de pret pe care le avem. Sa ne facem o cruce mare in sinea noastra si sa zicem "Doamne Ajuta!".

Voi ce parere aveti?

Doamna poarca

Ma doare mana dreapta de numa. Am fost ieri la bunica la tzara sa taiem porcul.
Nu eu l-am, taiat, ci tata, eu am fost doar de ajutor pe-acolo. Am scos nu stiu cate galeti cu apa din fantana, am tinut de porc cand il facea bucati, etc. Scroafa era grasa. Stratul de grasime era de 5 degete, in anumite locuri. Spunea tata ca ar fi avut peste 120 kg.
Dar, ceea de ce sunt cel mai mandru, e ca eu am facut carnatii. Sau cel putin 70%. Adica tata a taiat carnea pentru carnati, si eu am tocat-o. Dupa aia a pus mama condimente peste pasta, si eu am framanat-o. Si dupa aia tot eu am bagat carnea in mate. A iesit bun, zic eu.
In rest, am vazut structura interna a procului, si de data asta am si reusit sa inteeg ce e pe acolo.
Dar am o febra musculara la mana dreapta de numa. Scosul apei din fantana, combinata cu rotitul la masina de tocat carne, adunata la lipsa de miscare si sedentarismul meu, mi-a pricinuit o durere cumplita. Macar nu am teme pe maine.
Cel mai mult mi-ar fi placut sa pot face poze. Dar inca nu am primit banii de la concurs, si nici nu cred ca o sa-i mai primesc vreodata, de la dobitocii care ar trebui sa dea banii. Cred ca au intrat in buzunarul cuiva, si gata. Noi ramanem cu o medalie si atat. Traim in Romania, care peste 2 saptamani intra in UE, cica.