Inca putin

Din nou a trecut foarte mult timp de cand nu am mai scris, probabil devine obisnuinta. Cred ca cel mai potrivit acum ar fi sa fac o retrospectiva a ce s-a mai intamplat, pentru posteritate si pentru cititorii mei imaginari.

Pe scurt am terminat anul I si, printr-o serie de coincidente am ajuns sa lucrez pentru Universitate, momentan ca si voluntar. In principiu is ucenic intr-ale administrarii de sisteme si de retele. In fine, poveste lunga cam ce fac eu acolo care nu prea merita importanta. Nefiind angajat, pot sa-mi iau vacanta cat vreau de lunga si asta voi face incepand de vineri cand plec, in sfarsit, acasa.

Zgomotos mai e si Clujul asta. Prea multe masini, prea multi oameni, prea mult. De cand am venit aici nu imi amintesc sa fi avut liniste. Am urcat pe Cetatuie, pac se aud sirenele, te duci in parc, pac sirene, claxoane si tramvai. De fapt, singurele momente linistite sunt Sambata si Duminica dimineata pe strazile unde-s case, pe acolo nu prea se circula in perioada aceea. In rest, prea mult trafic, zgomot ... nu-mi place.

Mi-a spus o colega acum ceva timp ca eu nu prea tin legatura cu oamenii. Si chiar asa e. Dar nu prea stiu ce sa vorbesc cu ei. Adica am prieteni cu care nu am vorbit de cateva luni dar de care imi e cat de cat dor. Daca ii intreb ce mai fac, cum o mai duc si ce mai e nou o fi destul? Nu tare ma pricep ...

Am nevoie de liniste. Nu stiu cati oameni inteleg asta (poate toti dar eu nu-mi dau seama) dar omul are nevoie de un timp pentru el, sa mai cugete, sa mai mediteze, sa isi mai elibereze mintea de toate prostiile din jurul lui. De prin aprilie ma gandesc la ce voi face vacanta asta, sper sa-mi iasa. Si anume sa cosesc otava. Ce moment, numai tu si coasa ... ffffs! si pac ai culcat iarba la pamant. Lumina diminetii, roua pe iarba... ffffs!... ffffs!... ffffs!... "Ai venit s-o ajuti pe bunica?" "Da, da!"... fffs!... "Taie coasa?" "Taie, taie!"... fffs!... ffffs!...

A trecut si faza cu parul, dupa cum a anticipat mama. Era doar o faza, un moment. M-am saturat sa trebuiasca sa am atata grija de el, sa il culeg de pe tastatura si sa simt cum se subtiaza coada dupa fiecare spalare. Ce sa zic, a fost interesant, dar scalpul meu nu e facut pentru un par lung, asa ca pana incepe anul 2, ii voi reduce lungimea la cativa milimetri, ca sa nu pot fi scalpat de indienii din Winetou.

Oare ce o sa fac acasa? Nu stiu, dar nu cred ca mai conteaza.... Vineri ma duc acasa...

M-am prins

N-are rost sa ne prefacem ca suntem ceea ce am vrea sa fim, dar de fapt nu suntem. Da, stiu, toti vrem la un moment dat in viata sa fim mari cantareti, mari magicieni, mari gangsteri sau mai stiu eu ce. Dar nu am reusit niciodata sa trecem de bariera numita mediocritate. Putini sunt cei care reusesc, iar pentru noi restu, ramane la nivel de hobby.

Eu am vrut sa fiu artist (da, nu aveti decat sa radeti, treaba voastra). Am crezut ca se poate invata, ca trairea vine cu timpul. Sa nu ma intelegeti gresit, totusi. Pentru mine, fufele alea cantatoare de la TV nu-s artiste. Artistul e un om cu antenele mai sensibile decat noi, ceilalti, e un om care simte si exprima, care lucreaza cu imagini (de orice fel, nu doar vizuale) si sentimente. Nici matematicienii nu lucreaza cu lucruri atat de marete ca sentimentele (niciodata nu vei putea descrie omul si trairile lui interioare cu formule matematice, oricat ar fi ele de complicate). Pentru mine, arta, stiinta si religia definesc unicitatea omului in natura (ele nu sunt nici exclusive si nici exhaustive, e o legatura intre ele care nu imi e bine definita in minte, dar care stiu ca exista).

Am vrut sa fiu artist, deci. Dupa 2 ani de "facut poze" n-am reusit mare branza. Nu e greu sa inveti tehnica, e mai greu sa folosesti acea tehnica sa exprime ceva, o idee, un sentiment. Asta eu n-am reusit. Reguli de compozitie, inspiratii din lucrarile unor artisti, nimic mai mult. Oricine poate si foarte multi o fac in ziua de azi. Am vrut si eu sa intru in rand cu lumea, sa-mi cumpar domeniu fain pt amaratul ala de fotoblog pe care l-am pus acum ceva timp pe net (aici: http://demi.c7obs.net/gallery/ ), dar pentru ce? Ce rost ar mai avea? Ar intra unii, altii, unii ar zice ca le place, altii ba, si atat. Mare branza. Prefer sa-l las acolo ascuns, sa stiu eu de el si atat. De ce sa devin si eu inca un fotoblogar care toata ziua face poze cu dof mare, la flori, cuie si picaturi?

Ce vreau sa spun este ca e important sa ne cunoastem pe noi, sa ne cunoastem limitele. Daca continuam sa avem aspiratii spre varfuri prea inalte prea devreme devenim niste frustrati si nimic mai mult.

Invitatie

Prieteni si prietenie

Am avut de curand o discutie care mi-a placut cu o fosta colega si prietena draga (deocamdata, nu se stie niciodata) si care mi-a permis sa o postez aici.

demi: altfel, cum mai esti?
Andreea: tristuca
Andreea: foarte...
demi: de ce?
Andreea: nu vezi ce status de emo am?
Andreea: ca o plecat o prietena draga din camin..si nu se mai intoarce.merge in italia la munche si poate n-o mai vad niciodata
Andreea: cine stie
demi: noah, ce sa faci? se mai intampla
Andreea: si aseara am iesit in janis ca o ultima petrecere de ramas bun si ne-am plesnit bine
demi: si eu am avut un prieten care o plecat din a 5-a in spania. eram prieteni buni, ne jucam in fata blocului etc, si de atunci nu l-am mai vazut
demi: ne-am scris vreo 2 scrisori si atat
Andreea: da dar atunci nu era net, nu aveati mobil etc
Andreea: si ma gandesc ca tot cu tehnologia asta, tot n-o sa tinem legatura prea mult
demi: pai, de voi depinde
demi: nu-i sfarsitul lumii, oricum
demi: nu cred ca nu o sa se intoarca acasa
Andreea: stiu ca prietenii vin si pleaca, si raman cu speranta ca relatiile sa ramana la fel de puternice, dar viitoru e atat de necunoscut si ma inspaimanta numai gandul ca totu-i o enigma si si...nu stiu.tot timpu se intampla sa uitam de unde am pornit si nu ne mai uitam in trecut si ne pierdem
Andreea: unii pe altii
Andreea: tu crezi ca noi o sa mai fim asa buni prieteni peste 5 ani?
Andreea: si acuma, cat am mai ramas cu o dara de amintiri din liceu care ne leaga, da uite ca ambii suntem in cj si nu ne vedem mai niciodata.ce sa-ti zic acasa unde ne facem ca ploua
Andreea: si nu zic ca e cineva de vina, ca amandoi suntem vionvati in egala masura, vorba vine vinovati ca doar n-am comis o crima, da vremurile se schimba, si noi cu vremea.nu putem sa ne impotrivim schimbarii.
demi: asa e
demi: eu inca n-am cunoscut un prieten adevarat
demi: cu tine ma mai certam si cate 3 luni nu ne worbeam
demi: cu florescu nu mai vorbesc
Andreea: ce treaba era aia
Andreea: ?
demi: si pot sa fac o lista lunga
Andreea: prietenii adevarati se tin aproape.nu exista prietenii la distanta.si cele care sunt, sunt numai in filme si-n carti
demi: asta am invatat pe propria-mi piele :)
demi: nush, trebe sa fie ceva intre cei doi oameni
demi: americanii ii zic "chemistry"
demi: cum sa zic
demi: atunci cand faci ceva pt un prieten adevarat, sa nu te simti obligat ci sa-ti faca placere
demi: sa-l ierti fara ezitare atunci cand ti-a gresit
Andreea: iertarea fara ezitare nici intre frati si familie nu exista
demi: da, suntem oameni, eu ma referam la modul ideal
demi: noi la fizica lucram fara frecari, in conditii ideale :P
Andreea: ar fi banal sa traim intr-o lume ideala.in care sa nu existe ceva nou de facut, de descoperit.
demi: ai timp sa te descoperi pe tine :)
demi: revenind
demi: voi v-ati cunoscut de ceva timp daca zici ca sunteti asa bune prietene
demi: asa ca nu cred ca prietenia voastra o sa aiba asa mult de suferit
demi: depinde de ea, care isi schimba mediul
Andreea: da.si nu stiu cum o sa aiba ea acces la internet ca pe mobil mai greu pt ca-i scump
demi: da ea ce merge sa lucreze? unde o sa stea?
Andreea: are loc de munca asigurat cu cazare si masa
Andreea: la ceva cunostinte.la spalat de vase intr-o pizzerie
demi: leptop are?
Andreea: nope
demi: pai probabil reuseste sa faca rost de net
demi: daca nu, va intoarceti la origini si scrieti scrisori
demi: si atunci o sa va invidiez

Acum sunt in pana de idei si nu stiu ce as putea sa mai adaug. Cred ca e destul.

Se schimba ora

S-a schimbat, de fapt. Si a uitat sa ma anunte si pe mine. Nu-i nimic, poate la anu' :)

Si daca tot e vorba de timp, uite de la ce a trecut 3 ani :)

Finally

Acum multi ani i-am zis mamei: "Stii ce vreau de ziua mea? Vreau sa ninga!". Nu stiu cum se intampla, dar mereu, pe cand venea ziua mea se termina iarna. Cateodata nu era zapada, in alta dati se topea zapada. Cu timpul, aproape ca am uitat aceasta dorinta.
Anul asta, insa, se pare ca totusi a nins. Si a fost frumos. Atat.

Moments of glory

Pe la 2:24 ii debutul meu pe micile ecrane. Sa fie clar, nu vreau sa lucrez cu MediaPro (ah, sunt niste amatori) iar pentru reclame si invitatii la talk-show-uri lasati un comentariu iar agentul meu va decide daca merita sau nu. Va pup dragilor!

PS: va rog frumos, nu mai trimiteti cereri pentru autografe pentru ca nu va pot trimite prin posta (imediat cum apare numele meu la posta cineva deschide plicul sa vada ce-i inauntru, ah, am fani peste tot) iar in firme de curierat rapid nu pre am incredere. Asa ca, ne vedem dupa show-uri. Ciao!

O trecut si asta...

Uite ca am gatat si sesiunea, in sfarsit. Mai, ce sa zic? O fost interesant. Ca orice examen(e), m-o bagat in sperieti inainte sa inceapa, dar o fost destul de OK.

Ce nu pricep insa, ii mentalitatea unora. Adica, bai, de ce te-ai dus la facultate? Ii, probabil, ultima scoala pe care o faci. Tu ti-ai ales-o. De ce te plangi atata? "Ah, vai, stresiune, vai ce greu, vai ce naspa ii, ce mult ii de invatat, ce profi naspa etc. etc." Nu zic ca toti trebuie sa fie integralisti, dar macar sa nu mai tot aud atata ca se plange lumea. Pentru unii facultatea ii o tabara prelungita, unde te duci numai sa te distrezi. Ai venit la facultate, accepta-ti soarta, mai fa cate un laborator in timpul anului si macar cand ii sesiune, si cu putin timp inainte, stai si invata. Ai timp si dupa sa te distrezi, ce-i asa greu?

Dar, desigur "cainele moare de foame, calul moare de drum lung iar prostul de grija altuia" asa ca nu mai zic nimic. Sa faca fiecare ce crede ca-i bine. Asta e, ce sa facem?

Insa, ce-mi pare rau ii ca au trecut atatea zile faine si eu o trebuit sa stau sa citesc la oarece materie. Ah da, din ce am facut semestrul asta, nu m-o tare atras nimic. Materiile faine am vazut ca vin deabia din anii 3-4. Sa speram ca rezist pana atunci. Revenind la idee, mi s-a intamplat sambata sa ma duc in sala de lectura de la bilioteca din campus sa citesc. Bai, o sala imensa, unde peretii exteriori is, de fapt, niste ferestre imense. Si era o zi asa faina afara, si asa fain am prins apusul demonstrand Functia de generare a numerelor lui Bernoulli...

Si, intr-adevar, cum zicea proful de psihologie intr-un seminar, dupa sesiune, lumea ii mai tacuta. Multi isi reevalueaza situatia si performantele, se gandesc ce e de facut, stau si cugeta. Mie mi s-a intamplat sa devin mai sec si fara chef de prostiile "lumesti". Eh, ce sa fac daca ma framanta implementarea functiilor cu multiplexoare, sinteza CLB-urilor din FPGA-uri si Teorema de punct fix a lui Banach :) (sa ma dau si io mare cu cuvinte mari :P )


Intre timp m-o apucat si un fel de nostalgie. Daca in ziua de azi cenaclurile is niste grupuri restranse de oameni care isi citesc unii altora poeziile si ce mai scriu ei, Cenaclul Flacara a fost un curent imens. Tare as fi vrut si eu sa prind un concert de-al lor, dar de dinainte sa se tunda Paunescu. Uite ce nebunie era:


Cenaclul Flacara- Ovidiu Haidu- Pustoaico
Asculta mai multe audio Muzica »


Si acuma urmeaza o saptamana si jumatate de vacanta...

Je ne suis pas Ratatoiulle

Da, am incercat si eu sa fac pe Ratatouille. M-o mancat si pe mine in fund sa fac o ciocolata de casa. Mi se facuse pofta si am zis sa incerc si eu, poate imi iese. Am cautat reteta pe net, mi-am luat ingredientele si m-am dus la oficiu.

Conform retetei, maxim o jumatate de ora mi-ar fi trebuit. Eh, frumos ar fi fost sa fie asa. Pe net ingredientele erau pt 1 kg de ciocolata, dar eu am decis sa injumatatesc cantitatile, ca oricum, daca nu iese bine, sa nu se strice atata. Am injumatatit totul, mai putin apa. Si de chestia asta mi-am dat seama dupa ce am pus pe foc apa cu zaharul. Ce se gandeste non-chimistul din mine? Lasa-l sa fiarba mai mult, ca se evapora apa. Bine, il las. Cam imediat cum trec alea 10 minute destinate fierberii, solutia incepe sa se faca maronie. Si tot i se inchide culoarea... bai, eu credeam ca ciocolata ii maro de la cacao, in fine, sa continuam. Bag untul in oala si ma trezesc cum se inegreste tot, se umple de bulbuci si se face mai mult... Aoleu, ceva nu cred ca e bine. Si incepe sa miroasa a ars.

Nu conteaza, continuam. Intre timp am amestecat prafurile (cacao si lapte praf) intr-un blid (in care am crezut ca incape tot). Macar amestectul ala parea sa fi iesit bine. Dupa ce expira timpul de fierbere la otrava neagra, incep sa o torn incet peste praf si imi dau seama ca nu o sa incapa. Noah, ce idee geniala ne vine noua? Hai sa torn praful in oala. DA! Torn acolo, incep sa amestec si... era ceva maro-inchis, foarte tare, cu miros de ars si fara niciun gust bun. Noah, aiurea, cred ca n-o iesit bine.

Ma intorc in camera cu oala pentru ca erau doi tipi la oficiu pe care nu am vrut sa-i mai chinui cu mirosul ala de chestie arsa si dupa niste momente de cugetare (in care am si turnat lapte peste amestecatra, sperand ca salvez ceva) ma intorc la oficiu cu gandul de a spala oala si a arunca betonul ala.

Da, ciuciu. Dau cu lingura in el -> nu se sparge, incerc sa o rup cu mana -> nu pot, incerc cu apa calda -> nu-i prea calda. Ce sa fac, ce sa fac? Pai, suna pe cineva. "Alo, mami? Saru'mana, ce faci?"... "Uite, am incercat sa fac ciocolata de casa si nu o prea iesit si nu stiu cum sa curat oala asta." "Deci daca pun apa si pun pe foc se topeste ciocolata aia, nu se arde mai mult? Noah bine". Pun apa, pun pe plita si astept, plimband o lingura de lemn prin oala. Incet, incet, cum se incalzeste apa, se desprind bucati mari din amestecatura mea, Le iau si le arunc frumos. Si ma gandesc ca nu trebuie sa astept sa fiarba apa ca sa se curete. Ati vazut vreodata cum "zboara" laptele pus la fiert si lasat nesupravegheat? Noah, ceva mai mult de atat o zburat apa din oala mea! Ambele plite pline de apa cu ciocolata, panica, haos etc. etc. Si apoi stai frumos si spala pltele, ca altfel se trezeste vreunu sa ma injure ca nu isi poate face mancare ca pute cand porneste plita.

Noah, am gatat cu plita, hai sa termin si cu oala. Dupa ce scot apa maronie din ea, ce descopar? Arsuri!!! Bata-le cucu! Stai si freaca si acolo, ca deh, omul cand nu are de lucru isi face.

In concluzie, in loc sa stau o ora sa mai citesc la Matematici (in)Discrete, am stat o ora sa fac mizerie si sa spal dupa aia, fara sa mananc macar ciocolata de casa.
Cel putin am invatat ceva: Daca lasi la fiert prea mult timp apa cu zahar, zaharul se caramelizeaza si se face tot mai maro.

Da, de, e ca in bancurile cu prosti, puteti rade, ca doar de aia am si scris aici. Si sa invete si altii din greselile mele (daca cumva mai e cineva cine mai face asa tampenii ca mine). Pacat ca n-am facut poze sa vad arat minunatia, dar la cat de neagra era, mi-ar fi trebuit niste lumini speciale. Imaginati-va niste pietre ascutite acoperite cu smoala. Era ceva de genu.

Ganduri...

... intr-o pauza de invatare. Stand eu asa intins frumos pe pat cetind (mai mult sau mai putin) minunatul curs de Algebra Liniara, mi-am dat seama ca in cartea aia is mai multe definitii si teoreme decat am facut in 4 ani de liceu la matematica (asa, aproximativ mi-am dat seama, nu am stat sa le numar). Asa ca m-am gandit sa dau si eu o teorema (bine, nu e originala, de aia nu-mi scriu numele in paranteza).

Teorema: Fie X un om oarecare. Atunci, daca X va incerca sa aiba mereu ganduri pozitive, atunci X va fi un om mai bun si mai fericit.

Demonstratie:

Se stie ca un singur gand poate sa schimbe total starea de spirit a unui om. Incercati sa va imaginati cum v-ati simti daca o persoana apropiata nu ar mai fi printre noi. Vedeti? Un singur gand.
Acesta a fost un exemplu de gand negativ, dar acelasi efect il au si gandurile pozitive. (Evident, nu? :) ). Mult timp nu am crezut ca starea mea de spirit nu imi va putea fi schimbata de un gand, fie el cat de bun. Dar cu timpul, dand pe la biserica si maturizandu-ma putin, am inceput sa vad si beneficiile gandurilor pozitive, ale noastre si ale celor din jurul nostru. Dar, desigur, eu fiind un om rece nu am simtit decat sporadic cum inima-mi impietrita se misca putin, de bucurie. Alte ganduri pozitive am avut cand inima mea a inceput sa-si lepede crusta de piatra pentru o fiinta draga, foarte draga. Cata bucurie!
Acestea nu sunt singurele bucurii in viata, desigur. Un rasarit de Soare e un gand frumos, o floricica oricat de mica, un fluture, un catelus, un copilas... orice!
Ne fac gandurile pozitive un om mai bun si mai fericit? Aceasta nu necesita demonstratie fiind banala.

Corolar:
Fie X un om oarecare. Daca X va folosi mai putine cuvinte de negatie, starea de spirit i se va imbunatati.

Demonstratie:

Orice cuvant negativ sau cu conotatie negativa repetat incepe sa intareasca niste sinapse in creierul nostru, cauzand un automatism. Astfel, ajungem sa refuzam sau sa negam multe lucruri automat, fara sa evaluam putin situatia, fara sa mai cugetam putin. Nu zic ca trebuie sa eliminam "nu"-urile din vocabular, ci doar sa le folosim mai rar si doar cand chiar e nevoie.


Concluzie:

Oameni buni... da, oameni buni ... asta suntem, oameni, nu roboti sau animale. Doua din componentele firii noastre sunt ratiunea si sensibilitatea. Acestea nu sunt exclusive, asa ca sa nu facem exces de una in defavoarea celeilalte. Sa fim oameni: sa iubim, sa cream, sa ascultam, sa vorbim, sa scriem, sa citim, sa simtim, sa admiram, sa intelegem, sa fim alaturi, sa perseveram, sa fim puternici, sa multumim, sa cerem, sa oferim... (sa continuati dumneavoastra lista, ca eu sunt in pana de idei)


... gata, ma intorc la algebra...