cugetare

Uitandu-ma astazi pe situl unui fotograf prezentat in PhotoMagazine, si anume Antonin Kratochvil, am vazut fotografii facute la Cernobil. Si am stat putin si m-am gandit oare care a fost sentimentul pe care l-au trait acei oameni?

Pur si simplu, stati putin si imaginati-va, va puneti seara la culcare, avand planuri mai mari sau mai mici pentru ziua urmatoare: poate vreti sa mergeti la teatru, poate aveti un examen sau doar o lucrare de control la scoala, poate vreti sa ii spuneti persoanei iubite cat de mult o iubiti, poate vreti sa mergeti la cimitir la cineva drag, poate vreti pur si simplu sa va continuati viata in mod normal. Dar STOP! Urcarea in autobus si valea! S-a terminat tot, intr-o clipa, gata, sfarsit, format && install.

Oare care ii sentimentul pe care il simti intr-un astfel de moment? Te simti oare inutil, doar un pion in sistem? Simti ca a venit sfarsitul lumii? Probabil raspunsul la aceasta intrebare depinde de fiecare, de educatie, inteligenta si alti factori. Ceea ce s-a intamplat la Cernobil nu cred ca se intampla prea des in lume (sau poate se intampla, acum cu toate razboaiele din lume, ca sa nu mai vorbim de criza economica), dar totusi se intampla, si exista o probabilitate oricat de mica sa fim noi in acea situatie.

Uitandu-ma la acele fotografii am vazut niste oameni condamnati sa moara pentru simplul fapt ca s-au nascut si au trait acolo. Ce sa mai faci intr-o astfel de situatie? Ramai tu si Dumnezeu, nimic altceva nu prea mai conteaza. Si asta mi-a adus aminte de o alta chestie, un anume profesor Randy Pausch, diagnosticat cu cancer pancreatic si care, stiind ca urmeaza sa moara, a sustinut un ultim curs, pe care il puteti urmari aici.

Ce chestie tare! Stii ca o sa mori si te poti pregati. rezolvi problemele tale, dar incerci sa ii ajuti si pe ceilalti, din pozitia sociala pe care o ai. Pe mine nu prea ma misca chestiile astea de "lectie de viata", dar ce a facut profesorul asta e intr-adevar minunat. A inteles ca urmeaza sa moara, a acceptat acest lucru si a facut ce a mai putut pentru cei din jur.

Nu ii judec pe ceilalti bolnavi de cancer (Doamne Fereste!) ca nu fac la fel ca profesorul asta. Sunt sigur ca mass-media ii ultimul lucru de care ar avea ei nevoie. Vreau doar sa zic ca acest om poate fi considerat un exemplu de om care accepta trecerea timpului si moartea. Acestea sunt doua axiome ale naturii: timpul trece si vituitoarele mor la un moment dat.

Si stau si cuget la mine, omul occidental, care imi vad de ziua de maine si de poaimanie si de (maine+i)( i={2,3,...}), care am uitat sa apreciez rasaritul si apusul, bruma sau roua diminetii, o zi ploioasa sau noroasa, am uitat sa zambesc cand ma uit in ochii celorlalti, am uitat sa iubesc, stiu doar sa urasc, am uitat de necazurile celor din jur, am uitat de Dumnezeu, am uitat de tot. Imi mai amintesc doar de mine.

Cam atat, am batut campii destul, iertati-mi timpul pe care l-ati pierdut pentru a citi prostiile mele fara sens.

Do not try this. never!

Bai, ce faza nashpa am facut. Dar nici acum nu-mi dau seama ce prost am putut sa fiu.
Deci eram cu o colega si asteptam alta colega. Si am vrut sa o speriu putin, sa fac faza aia cu bagatul degetelor in ochi: se tin degetul aratator si mijlociu departate si se imita bagatul in ochi, adica le duci spre ochii celuilalt dar te opresti la timp. Mda, eram pe cale sa ma opresc cand colega s-a intors si a venit cu capul spre mine. Am lovit-o langa ochi si imi e frica ca o sa se invineteasca.
deci ce prost pot sa fiu. Da cum sa fac asa ceva? daca ii intra in ochi? Ioi mah, da prost is. :(

Prin intermediul acestui blog citit international imi cer scuze Dianei care are tot dreptul sa ma urasca.

Gata, ma las de faze din-astea violente, gen palme, bagatul degetelor in ochi si puscatul gatului altora.

J'ai revennu

Noah, ca multa apa o curs pe Somes de cand n-am mai scris ceva pe aici. Multe s-au mai intamplat.
Pai, in primul rand, am inceput facultatea. Nu stiu ce sa zic momentan, doar ca ii interesant. Inca n-am inceput sa invat la modul serios, doar am citit o data cursurile, ca sa am habar despre ce vorbeste proful. Multi vin si imi spun "Ce sa inveti bah? In sesiune se invata!" Ia sa ma lasati in pace cu prostii din astea! Daca ai un spirit de turma bine inradacinat, atunci umpli si tu cu toata turma sala de lectura in sesiune. Daca nu, inveti cand vrei (chiar si la WC), nu doar in sesiune.
O chestie ce am observat-o, si am remarcat-o de mult, principala diferenta dintre cei de anul I si cei din ani mai mari, e ca noi, bobocii, suntem mereu vioi, incercam sa facem glume din orice nimic, ne bagam in seama si incercam sa purtam discutii inteligente pe orice subiect. Ceilalti, care au trecut prin sesiune si stiu ce ii asteapta, sunt mai tacuti, mai seriosi, mai maturi. M-a uitam prin autobus la cativa si parca vedeam o apasare in ochii lor. Sau vedeam eu prostii, nu stiu.
In camin ii OK. se fac chefuri la mine la etaj, dar pot sa dorm :P . Mai avem niste probleme de rezolvat prin camera, dar sper ca o sa se rezolve cu timpul.
Orasul e dragut, dar mie nu-mi place decat sambata si duminica dimineata, pentru ca nu sunt masini. In rest, ii mai rau ca in Satu Mare: oras mai mare => mai multe masini => mai mult zgomot + poluare=> stres.
Am fost si pe la concertul Celelalte Cuvinte (fain dar scurt), am mai facut niste poze, m-am intalnit cu fosti colegi si am incercat sa supravietuiesc. Planuiesc o vizita in Tirgu Mures (pt ca am auzit ca ii mai fain orasul decat Clujul, nu vre-un alt motiv :P ) care sper sa se intample cat mai curand (ca sa prind toamna, nu vre-un alt motiv :P ).
Cam atat in raportul de azi. Vineri cred ca ma duc acasa, asa ca raman fara internet vreo 2-3 zile.
Bafta tuturor cititorilor mai mult sau mai putin imaginari!

PS: Bai, am o profa la seminarul de analiza sa pici pe jos. Nici nu cred ca ii profa, ceva asistenta pe acolo. S-o pus si o facut C(n,a) si singura conditie care o pus-o pt a e ca a>-1 si a real. da macar sa ne explice de ce face asa ceva. Sa pic pe jos cand am vazut asta.

Caldura mare

Mda, s-a intamplat ceva ciudat in ultima vreme. De fiecare data cand trebuia sa ma inatalnesc cu cineva, acea persoana ba uita de intalnire ba uita sa ma anunte ca nu ne mai intalnim. Sau au fost motive obiective, oricum, toate astea se aduna. Impreuna cu o plictiseala urata ajungi intr-o stare in care nu mai ai chef de nimic, absolut nimic. Devii si mai irascibil, uiti sa mai faci anumite lucruri, o stare nashpa. chiar azi era sa uplodez o poza pe flickr fara sa-i mai dau resize, da' nici nu am mai uploadat-o dupa de lene.
Si ajungi sa stii ca daca te intalnesti cu altii care is proaspat intorsi de oareunde, poti sa le strici buna dispozitie. Si ori nu te mai cheama in oras ori nu te duci ca sa nu risti sa le strici cheful.
Stii deja cum arata orasul si iti e lene sa mai iesi din casa ca deh, nu s-a schimbat nimic.
E nashpa, foarte nashpa...

Time for a change

De mult timp vroiam sa upgradez sistemul de operare. Versiunea 12.1 aparuse de mult, dar pentru ca nu aveam timp pentru un reinstall, am ramas inca la 12.
Dar, gata cu BAC-ul si admiterea, da-i cu install-ul.
Asa arata desktopul inainte:





era un Gnome 2.6.18, oarecum vechi pentru perioada aia dar functiona foarte bine. m-am obisnuit atat de mult cu el, ca dupa instalarea Bluewhite64 12.1 nu m-am simtit bine in KDE. Pur si simplu ceva nu era bine si nu ma simteam in largul meu. Am incercat sa-l mai customizez, am incercat XFCE, dar nu era la fel. Mi-am luat inima in dinti si am zis ca ma pun sa compilez Gnome-ul, ca daca nu, trec pe Ubuntu.
Din fericire, am gasit site-ul http://www.mkanet.de/ care are un script care iti downlodeaza, compileaza, creeaza si isntaleaza toate pachetele pt Gnome, aproape automat, eu trebuie doar sa il pornesc. Primele 2 incercari au esuat si pentru ca am banuit ca e din cauza ca instalarea nu era "curata", eu instaland niste programe pe acolo, am reinstalat sistemul si repornit scriptul. 7 ore mai tarziu era gata compilarea si aveam instalat Gnome 2.22.3. urmatoarea zi am instalat alte pachete, cu ajutorul aceluiasi script si dupa alte 7 ore de compilare am fost foarte fericit. Back in Gnome!

Uite cum arata acum:







Inca n-am avut probleme cu el, functioneaza foarte bine :D.

That's all!

Cine esti tu?

-Cine esti?
-Nu stiu.
-Cine vrei sa fii?
-Eu.

ONF 2008, Piatra Neamt

Noah, ca m-am intors. Cu ce? Cu autocarul. Ce am adus? Un cucui, julituri la ambii genunchi, vanatai si dureri de spate. Ioi da, si o mentiune pe acolo.
Ce este totusi olimpiada? Este un loc magic unde nici playerul nu mai merge bine, ca sa te oblige sa asculti ce zic ceilalti, sa nu te inchizi in tine; aparatul foto nu mai vrea sa faca poze pentru ca ceea ce se intampla la onf, ramane la onf; telefonul nu mai vrea sa sune pentru ca sa te oblige sa iesi din camera si sa te duci pe picioarele tale sa vorbesti cu fata dragutza din camera 208 din Caminul 3. Este un loc fara discriminari. Poti sa fii gras, slab, mic, inalt, fata sau baiat, ca e totuna. Este locul unde fiecare se distreaza cum vrea si nu este obligat de ceilalti sa faca altceva. Este locul unde toti suntem ciudati dar toti vorbim aceeasi limba. Este locul unde cunosti oameni noi si vezi locuri noi. Este magic.
Anul asta Olimpiada mi-a tot incurcat programul. In primul rand, in vacanta aveam planificata o sedinta foto cu o colega si multe ore de studiu. Nu, a trebuit sa ma duc la Piatra Neamt si, pe langa asta, 3 saptamani inainte nu am facut nici mate, deci am destul de mult de recuperat. Apoi, cand am ajuns acolo, vroiam sa ma duc Joi in excursie, sa vad manastirile. Nu nu, m-au chemat la baraj pentru lot. Macar am recuperat acolo niste ore de somn.
A fost frumos, foarte frumos. Moldovenii foarte ospitalieri, internatele nu au avut ore de stingere, mancarea... se putea si mai buna, orashul dragutz, patinuarul foarte fain, probele foarte interesante.
Regrete? Toata saptamana am ignorat-o pe Laura (si-a sters blogu deci nu pot pune link), nu am cumparat mai multa slanina pentru masa noastra festiva din seara de joi, ca cepe am avut destule; nu am facut decat 800 de poze.
A meritat sa-mi strice ONF programul? Da.
Servus ONF, servus scop al meu in liceu. I'll miss you and I'll never forget you!


Ioi da, era sa uit. Te-am luat, Laura :P

cercuri

Azi am regasit compasul. L-am uitat de mult in penarul jegos, mostenire din gimnaziu. Impreuna cu el au venit si amintirile si nevoia de a ma juca. "Unde esti copilarie cu cercurile tale cu tot?"
Alte intelesuri astazi.
"traind in cercul vostru stramt, norocul va petrece...." stim continuarea.
Si am crescut.