cugetare

Uitandu-ma astazi pe situl unui fotograf prezentat in PhotoMagazine, si anume Antonin Kratochvil, am vazut fotografii facute la Cernobil. Si am stat putin si m-am gandit oare care a fost sentimentul pe care l-au trait acei oameni?

Pur si simplu, stati putin si imaginati-va, va puneti seara la culcare, avand planuri mai mari sau mai mici pentru ziua urmatoare: poate vreti sa mergeti la teatru, poate aveti un examen sau doar o lucrare de control la scoala, poate vreti sa ii spuneti persoanei iubite cat de mult o iubiti, poate vreti sa mergeti la cimitir la cineva drag, poate vreti pur si simplu sa va continuati viata in mod normal. Dar STOP! Urcarea in autobus si valea! S-a terminat tot, intr-o clipa, gata, sfarsit, format && install.

Oare care ii sentimentul pe care il simti intr-un astfel de moment? Te simti oare inutil, doar un pion in sistem? Simti ca a venit sfarsitul lumii? Probabil raspunsul la aceasta intrebare depinde de fiecare, de educatie, inteligenta si alti factori. Ceea ce s-a intamplat la Cernobil nu cred ca se intampla prea des in lume (sau poate se intampla, acum cu toate razboaiele din lume, ca sa nu mai vorbim de criza economica), dar totusi se intampla, si exista o probabilitate oricat de mica sa fim noi in acea situatie.

Uitandu-ma la acele fotografii am vazut niste oameni condamnati sa moara pentru simplul fapt ca s-au nascut si au trait acolo. Ce sa mai faci intr-o astfel de situatie? Ramai tu si Dumnezeu, nimic altceva nu prea mai conteaza. Si asta mi-a adus aminte de o alta chestie, un anume profesor Randy Pausch, diagnosticat cu cancer pancreatic si care, stiind ca urmeaza sa moara, a sustinut un ultim curs, pe care il puteti urmari aici.

Ce chestie tare! Stii ca o sa mori si te poti pregati. rezolvi problemele tale, dar incerci sa ii ajuti si pe ceilalti, din pozitia sociala pe care o ai. Pe mine nu prea ma misca chestiile astea de "lectie de viata", dar ce a facut profesorul asta e intr-adevar minunat. A inteles ca urmeaza sa moara, a acceptat acest lucru si a facut ce a mai putut pentru cei din jur.

Nu ii judec pe ceilalti bolnavi de cancer (Doamne Fereste!) ca nu fac la fel ca profesorul asta. Sunt sigur ca mass-media ii ultimul lucru de care ar avea ei nevoie. Vreau doar sa zic ca acest om poate fi considerat un exemplu de om care accepta trecerea timpului si moartea. Acestea sunt doua axiome ale naturii: timpul trece si vituitoarele mor la un moment dat.

Si stau si cuget la mine, omul occidental, care imi vad de ziua de maine si de poaimanie si de (maine+i)( i={2,3,...}), care am uitat sa apreciez rasaritul si apusul, bruma sau roua diminetii, o zi ploioasa sau noroasa, am uitat sa zambesc cand ma uit in ochii celorlalti, am uitat sa iubesc, stiu doar sa urasc, am uitat de necazurile celor din jur, am uitat de Dumnezeu, am uitat de tot. Imi mai amintesc doar de mine.

Cam atat, am batut campii destul, iertati-mi timpul pe care l-ati pierdut pentru a citi prostiile mele fara sens.