M-am prins

N-are rost sa ne prefacem ca suntem ceea ce am vrea sa fim, dar de fapt nu suntem. Da, stiu, toti vrem la un moment dat in viata sa fim mari cantareti, mari magicieni, mari gangsteri sau mai stiu eu ce. Dar nu am reusit niciodata sa trecem de bariera numita mediocritate. Putini sunt cei care reusesc, iar pentru noi restu, ramane la nivel de hobby.

Eu am vrut sa fiu artist (da, nu aveti decat sa radeti, treaba voastra). Am crezut ca se poate invata, ca trairea vine cu timpul. Sa nu ma intelegeti gresit, totusi. Pentru mine, fufele alea cantatoare de la TV nu-s artiste. Artistul e un om cu antenele mai sensibile decat noi, ceilalti, e un om care simte si exprima, care lucreaza cu imagini (de orice fel, nu doar vizuale) si sentimente. Nici matematicienii nu lucreaza cu lucruri atat de marete ca sentimentele (niciodata nu vei putea descrie omul si trairile lui interioare cu formule matematice, oricat ar fi ele de complicate). Pentru mine, arta, stiinta si religia definesc unicitatea omului in natura (ele nu sunt nici exclusive si nici exhaustive, e o legatura intre ele care nu imi e bine definita in minte, dar care stiu ca exista).

Am vrut sa fiu artist, deci. Dupa 2 ani de "facut poze" n-am reusit mare branza. Nu e greu sa inveti tehnica, e mai greu sa folosesti acea tehnica sa exprime ceva, o idee, un sentiment. Asta eu n-am reusit. Reguli de compozitie, inspiratii din lucrarile unor artisti, nimic mai mult. Oricine poate si foarte multi o fac in ziua de azi. Am vrut si eu sa intru in rand cu lumea, sa-mi cumpar domeniu fain pt amaratul ala de fotoblog pe care l-am pus acum ceva timp pe net (aici: http://demi.c7obs.net/gallery/ ), dar pentru ce? Ce rost ar mai avea? Ar intra unii, altii, unii ar zice ca le place, altii ba, si atat. Mare branza. Prefer sa-l las acolo ascuns, sa stiu eu de el si atat. De ce sa devin si eu inca un fotoblogar care toata ziua face poze cu dof mare, la flori, cuie si picaturi?

Ce vreau sa spun este ca e important sa ne cunoastem pe noi, sa ne cunoastem limitele. Daca continuam sa avem aspiratii spre varfuri prea inalte prea devreme devenim niste frustrati si nimic mai mult.

Invitatie

Prieteni si prietenie

Am avut de curand o discutie care mi-a placut cu o fosta colega si prietena draga (deocamdata, nu se stie niciodata) si care mi-a permis sa o postez aici.

demi: altfel, cum mai esti?
Andreea: tristuca
Andreea: foarte...
demi: de ce?
Andreea: nu vezi ce status de emo am?
Andreea: ca o plecat o prietena draga din camin..si nu se mai intoarce.merge in italia la munche si poate n-o mai vad niciodata
Andreea: cine stie
demi: noah, ce sa faci? se mai intampla
Andreea: si aseara am iesit in janis ca o ultima petrecere de ramas bun si ne-am plesnit bine
demi: si eu am avut un prieten care o plecat din a 5-a in spania. eram prieteni buni, ne jucam in fata blocului etc, si de atunci nu l-am mai vazut
demi: ne-am scris vreo 2 scrisori si atat
Andreea: da dar atunci nu era net, nu aveati mobil etc
Andreea: si ma gandesc ca tot cu tehnologia asta, tot n-o sa tinem legatura prea mult
demi: pai, de voi depinde
demi: nu-i sfarsitul lumii, oricum
demi: nu cred ca nu o sa se intoarca acasa
Andreea: stiu ca prietenii vin si pleaca, si raman cu speranta ca relatiile sa ramana la fel de puternice, dar viitoru e atat de necunoscut si ma inspaimanta numai gandul ca totu-i o enigma si si...nu stiu.tot timpu se intampla sa uitam de unde am pornit si nu ne mai uitam in trecut si ne pierdem
Andreea: unii pe altii
Andreea: tu crezi ca noi o sa mai fim asa buni prieteni peste 5 ani?
Andreea: si acuma, cat am mai ramas cu o dara de amintiri din liceu care ne leaga, da uite ca ambii suntem in cj si nu ne vedem mai niciodata.ce sa-ti zic acasa unde ne facem ca ploua
Andreea: si nu zic ca e cineva de vina, ca amandoi suntem vionvati in egala masura, vorba vine vinovati ca doar n-am comis o crima, da vremurile se schimba, si noi cu vremea.nu putem sa ne impotrivim schimbarii.
demi: asa e
demi: eu inca n-am cunoscut un prieten adevarat
demi: cu tine ma mai certam si cate 3 luni nu ne worbeam
demi: cu florescu nu mai vorbesc
Andreea: ce treaba era aia
Andreea: ?
demi: si pot sa fac o lista lunga
Andreea: prietenii adevarati se tin aproape.nu exista prietenii la distanta.si cele care sunt, sunt numai in filme si-n carti
demi: asta am invatat pe propria-mi piele :)
demi: nush, trebe sa fie ceva intre cei doi oameni
demi: americanii ii zic "chemistry"
demi: cum sa zic
demi: atunci cand faci ceva pt un prieten adevarat, sa nu te simti obligat ci sa-ti faca placere
demi: sa-l ierti fara ezitare atunci cand ti-a gresit
Andreea: iertarea fara ezitare nici intre frati si familie nu exista
demi: da, suntem oameni, eu ma referam la modul ideal
demi: noi la fizica lucram fara frecari, in conditii ideale :P
Andreea: ar fi banal sa traim intr-o lume ideala.in care sa nu existe ceva nou de facut, de descoperit.
demi: ai timp sa te descoperi pe tine :)
demi: revenind
demi: voi v-ati cunoscut de ceva timp daca zici ca sunteti asa bune prietene
demi: asa ca nu cred ca prietenia voastra o sa aiba asa mult de suferit
demi: depinde de ea, care isi schimba mediul
Andreea: da.si nu stiu cum o sa aiba ea acces la internet ca pe mobil mai greu pt ca-i scump
demi: da ea ce merge sa lucreze? unde o sa stea?
Andreea: are loc de munca asigurat cu cazare si masa
Andreea: la ceva cunostinte.la spalat de vase intr-o pizzerie
demi: leptop are?
Andreea: nope
demi: pai probabil reuseste sa faca rost de net
demi: daca nu, va intoarceti la origini si scrieti scrisori
demi: si atunci o sa va invidiez

Acum sunt in pana de idei si nu stiu ce as putea sa mai adaug. Cred ca e destul.