Moments of glory

Pe la 2:24 ii debutul meu pe micile ecrane. Sa fie clar, nu vreau sa lucrez cu MediaPro (ah, sunt niste amatori) iar pentru reclame si invitatii la talk-show-uri lasati un comentariu iar agentul meu va decide daca merita sau nu. Va pup dragilor!

PS: va rog frumos, nu mai trimiteti cereri pentru autografe pentru ca nu va pot trimite prin posta (imediat cum apare numele meu la posta cineva deschide plicul sa vada ce-i inauntru, ah, am fani peste tot) iar in firme de curierat rapid nu pre am incredere. Asa ca, ne vedem dupa show-uri. Ciao!

O trecut si asta...

Uite ca am gatat si sesiunea, in sfarsit. Mai, ce sa zic? O fost interesant. Ca orice examen(e), m-o bagat in sperieti inainte sa inceapa, dar o fost destul de OK.

Ce nu pricep insa, ii mentalitatea unora. Adica, bai, de ce te-ai dus la facultate? Ii, probabil, ultima scoala pe care o faci. Tu ti-ai ales-o. De ce te plangi atata? "Ah, vai, stresiune, vai ce greu, vai ce naspa ii, ce mult ii de invatat, ce profi naspa etc. etc." Nu zic ca toti trebuie sa fie integralisti, dar macar sa nu mai tot aud atata ca se plange lumea. Pentru unii facultatea ii o tabara prelungita, unde te duci numai sa te distrezi. Ai venit la facultate, accepta-ti soarta, mai fa cate un laborator in timpul anului si macar cand ii sesiune, si cu putin timp inainte, stai si invata. Ai timp si dupa sa te distrezi, ce-i asa greu?

Dar, desigur "cainele moare de foame, calul moare de drum lung iar prostul de grija altuia" asa ca nu mai zic nimic. Sa faca fiecare ce crede ca-i bine. Asta e, ce sa facem?

Insa, ce-mi pare rau ii ca au trecut atatea zile faine si eu o trebuit sa stau sa citesc la oarece materie. Ah da, din ce am facut semestrul asta, nu m-o tare atras nimic. Materiile faine am vazut ca vin deabia din anii 3-4. Sa speram ca rezist pana atunci. Revenind la idee, mi s-a intamplat sambata sa ma duc in sala de lectura de la bilioteca din campus sa citesc. Bai, o sala imensa, unde peretii exteriori is, de fapt, niste ferestre imense. Si era o zi asa faina afara, si asa fain am prins apusul demonstrand Functia de generare a numerelor lui Bernoulli...

Si, intr-adevar, cum zicea proful de psihologie intr-un seminar, dupa sesiune, lumea ii mai tacuta. Multi isi reevalueaza situatia si performantele, se gandesc ce e de facut, stau si cugeta. Mie mi s-a intamplat sa devin mai sec si fara chef de prostiile "lumesti". Eh, ce sa fac daca ma framanta implementarea functiilor cu multiplexoare, sinteza CLB-urilor din FPGA-uri si Teorema de punct fix a lui Banach :) (sa ma dau si io mare cu cuvinte mari :P )


Intre timp m-o apucat si un fel de nostalgie. Daca in ziua de azi cenaclurile is niste grupuri restranse de oameni care isi citesc unii altora poeziile si ce mai scriu ei, Cenaclul Flacara a fost un curent imens. Tare as fi vrut si eu sa prind un concert de-al lor, dar de dinainte sa se tunda Paunescu. Uite ce nebunie era:


Cenaclul Flacara- Ovidiu Haidu- Pustoaico
Asculta mai multe audio Muzica »


Si acuma urmeaza o saptamana si jumatate de vacanta...

Je ne suis pas Ratatoiulle

Da, am incercat si eu sa fac pe Ratatouille. M-o mancat si pe mine in fund sa fac o ciocolata de casa. Mi se facuse pofta si am zis sa incerc si eu, poate imi iese. Am cautat reteta pe net, mi-am luat ingredientele si m-am dus la oficiu.

Conform retetei, maxim o jumatate de ora mi-ar fi trebuit. Eh, frumos ar fi fost sa fie asa. Pe net ingredientele erau pt 1 kg de ciocolata, dar eu am decis sa injumatatesc cantitatile, ca oricum, daca nu iese bine, sa nu se strice atata. Am injumatatit totul, mai putin apa. Si de chestia asta mi-am dat seama dupa ce am pus pe foc apa cu zaharul. Ce se gandeste non-chimistul din mine? Lasa-l sa fiarba mai mult, ca se evapora apa. Bine, il las. Cam imediat cum trec alea 10 minute destinate fierberii, solutia incepe sa se faca maronie. Si tot i se inchide culoarea... bai, eu credeam ca ciocolata ii maro de la cacao, in fine, sa continuam. Bag untul in oala si ma trezesc cum se inegreste tot, se umple de bulbuci si se face mai mult... Aoleu, ceva nu cred ca e bine. Si incepe sa miroasa a ars.

Nu conteaza, continuam. Intre timp am amestecat prafurile (cacao si lapte praf) intr-un blid (in care am crezut ca incape tot). Macar amestectul ala parea sa fi iesit bine. Dupa ce expira timpul de fierbere la otrava neagra, incep sa o torn incet peste praf si imi dau seama ca nu o sa incapa. Noah, ce idee geniala ne vine noua? Hai sa torn praful in oala. DA! Torn acolo, incep sa amestec si... era ceva maro-inchis, foarte tare, cu miros de ars si fara niciun gust bun. Noah, aiurea, cred ca n-o iesit bine.

Ma intorc in camera cu oala pentru ca erau doi tipi la oficiu pe care nu am vrut sa-i mai chinui cu mirosul ala de chestie arsa si dupa niste momente de cugetare (in care am si turnat lapte peste amestecatra, sperand ca salvez ceva) ma intorc la oficiu cu gandul de a spala oala si a arunca betonul ala.

Da, ciuciu. Dau cu lingura in el -> nu se sparge, incerc sa o rup cu mana -> nu pot, incerc cu apa calda -> nu-i prea calda. Ce sa fac, ce sa fac? Pai, suna pe cineva. "Alo, mami? Saru'mana, ce faci?"... "Uite, am incercat sa fac ciocolata de casa si nu o prea iesit si nu stiu cum sa curat oala asta." "Deci daca pun apa si pun pe foc se topeste ciocolata aia, nu se arde mai mult? Noah bine". Pun apa, pun pe plita si astept, plimband o lingura de lemn prin oala. Incet, incet, cum se incalzeste apa, se desprind bucati mari din amestecatura mea, Le iau si le arunc frumos. Si ma gandesc ca nu trebuie sa astept sa fiarba apa ca sa se curete. Ati vazut vreodata cum "zboara" laptele pus la fiert si lasat nesupravegheat? Noah, ceva mai mult de atat o zburat apa din oala mea! Ambele plite pline de apa cu ciocolata, panica, haos etc. etc. Si apoi stai frumos si spala pltele, ca altfel se trezeste vreunu sa ma injure ca nu isi poate face mancare ca pute cand porneste plita.

Noah, am gatat cu plita, hai sa termin si cu oala. Dupa ce scot apa maronie din ea, ce descopar? Arsuri!!! Bata-le cucu! Stai si freaca si acolo, ca deh, omul cand nu are de lucru isi face.

In concluzie, in loc sa stau o ora sa mai citesc la Matematici (in)Discrete, am stat o ora sa fac mizerie si sa spal dupa aia, fara sa mananc macar ciocolata de casa.
Cel putin am invatat ceva: Daca lasi la fiert prea mult timp apa cu zahar, zaharul se caramelizeaza si se face tot mai maro.

Da, de, e ca in bancurile cu prosti, puteti rade, ca doar de aia am si scris aici. Si sa invete si altii din greselile mele (daca cumva mai e cineva cine mai face asa tampenii ca mine). Pacat ca n-am facut poze sa vad arat minunatia, dar la cat de neagra era, mi-ar fi trebuit niste lumini speciale. Imaginati-va niste pietre ascutite acoperite cu smoala. Era ceva de genu.

Ganduri...

... intr-o pauza de invatare. Stand eu asa intins frumos pe pat cetind (mai mult sau mai putin) minunatul curs de Algebra Liniara, mi-am dat seama ca in cartea aia is mai multe definitii si teoreme decat am facut in 4 ani de liceu la matematica (asa, aproximativ mi-am dat seama, nu am stat sa le numar). Asa ca m-am gandit sa dau si eu o teorema (bine, nu e originala, de aia nu-mi scriu numele in paranteza).

Teorema: Fie X un om oarecare. Atunci, daca X va incerca sa aiba mereu ganduri pozitive, atunci X va fi un om mai bun si mai fericit.

Demonstratie:

Se stie ca un singur gand poate sa schimbe total starea de spirit a unui om. Incercati sa va imaginati cum v-ati simti daca o persoana apropiata nu ar mai fi printre noi. Vedeti? Un singur gand.
Acesta a fost un exemplu de gand negativ, dar acelasi efect il au si gandurile pozitive. (Evident, nu? :) ). Mult timp nu am crezut ca starea mea de spirit nu imi va putea fi schimbata de un gand, fie el cat de bun. Dar cu timpul, dand pe la biserica si maturizandu-ma putin, am inceput sa vad si beneficiile gandurilor pozitive, ale noastre si ale celor din jurul nostru. Dar, desigur, eu fiind un om rece nu am simtit decat sporadic cum inima-mi impietrita se misca putin, de bucurie. Alte ganduri pozitive am avut cand inima mea a inceput sa-si lepede crusta de piatra pentru o fiinta draga, foarte draga. Cata bucurie!
Acestea nu sunt singurele bucurii in viata, desigur. Un rasarit de Soare e un gand frumos, o floricica oricat de mica, un fluture, un catelus, un copilas... orice!
Ne fac gandurile pozitive un om mai bun si mai fericit? Aceasta nu necesita demonstratie fiind banala.

Corolar:
Fie X un om oarecare. Daca X va folosi mai putine cuvinte de negatie, starea de spirit i se va imbunatati.

Demonstratie:

Orice cuvant negativ sau cu conotatie negativa repetat incepe sa intareasca niste sinapse in creierul nostru, cauzand un automatism. Astfel, ajungem sa refuzam sau sa negam multe lucruri automat, fara sa evaluam putin situatia, fara sa mai cugetam putin. Nu zic ca trebuie sa eliminam "nu"-urile din vocabular, ci doar sa le folosim mai rar si doar cand chiar e nevoie.


Concluzie:

Oameni buni... da, oameni buni ... asta suntem, oameni, nu roboti sau animale. Doua din componentele firii noastre sunt ratiunea si sensibilitatea. Acestea nu sunt exclusive, asa ca sa nu facem exces de una in defavoarea celeilalte. Sa fim oameni: sa iubim, sa cream, sa ascultam, sa vorbim, sa scriem, sa citim, sa simtim, sa admiram, sa intelegem, sa fim alaturi, sa perseveram, sa fim puternici, sa multumim, sa cerem, sa oferim... (sa continuati dumneavoastra lista, ca eu sunt in pana de idei)


... gata, ma intorc la algebra...

cugetare

Uitandu-ma astazi pe situl unui fotograf prezentat in PhotoMagazine, si anume Antonin Kratochvil, am vazut fotografii facute la Cernobil. Si am stat putin si m-am gandit oare care a fost sentimentul pe care l-au trait acei oameni?

Pur si simplu, stati putin si imaginati-va, va puneti seara la culcare, avand planuri mai mari sau mai mici pentru ziua urmatoare: poate vreti sa mergeti la teatru, poate aveti un examen sau doar o lucrare de control la scoala, poate vreti sa ii spuneti persoanei iubite cat de mult o iubiti, poate vreti sa mergeti la cimitir la cineva drag, poate vreti pur si simplu sa va continuati viata in mod normal. Dar STOP! Urcarea in autobus si valea! S-a terminat tot, intr-o clipa, gata, sfarsit, format && install.

Oare care ii sentimentul pe care il simti intr-un astfel de moment? Te simti oare inutil, doar un pion in sistem? Simti ca a venit sfarsitul lumii? Probabil raspunsul la aceasta intrebare depinde de fiecare, de educatie, inteligenta si alti factori. Ceea ce s-a intamplat la Cernobil nu cred ca se intampla prea des in lume (sau poate se intampla, acum cu toate razboaiele din lume, ca sa nu mai vorbim de criza economica), dar totusi se intampla, si exista o probabilitate oricat de mica sa fim noi in acea situatie.

Uitandu-ma la acele fotografii am vazut niste oameni condamnati sa moara pentru simplul fapt ca s-au nascut si au trait acolo. Ce sa mai faci intr-o astfel de situatie? Ramai tu si Dumnezeu, nimic altceva nu prea mai conteaza. Si asta mi-a adus aminte de o alta chestie, un anume profesor Randy Pausch, diagnosticat cu cancer pancreatic si care, stiind ca urmeaza sa moara, a sustinut un ultim curs, pe care il puteti urmari aici.

Ce chestie tare! Stii ca o sa mori si te poti pregati. rezolvi problemele tale, dar incerci sa ii ajuti si pe ceilalti, din pozitia sociala pe care o ai. Pe mine nu prea ma misca chestiile astea de "lectie de viata", dar ce a facut profesorul asta e intr-adevar minunat. A inteles ca urmeaza sa moara, a acceptat acest lucru si a facut ce a mai putut pentru cei din jur.

Nu ii judec pe ceilalti bolnavi de cancer (Doamne Fereste!) ca nu fac la fel ca profesorul asta. Sunt sigur ca mass-media ii ultimul lucru de care ar avea ei nevoie. Vreau doar sa zic ca acest om poate fi considerat un exemplu de om care accepta trecerea timpului si moartea. Acestea sunt doua axiome ale naturii: timpul trece si vituitoarele mor la un moment dat.

Si stau si cuget la mine, omul occidental, care imi vad de ziua de maine si de poaimanie si de (maine+i)( i={2,3,...}), care am uitat sa apreciez rasaritul si apusul, bruma sau roua diminetii, o zi ploioasa sau noroasa, am uitat sa zambesc cand ma uit in ochii celorlalti, am uitat sa iubesc, stiu doar sa urasc, am uitat de necazurile celor din jur, am uitat de Dumnezeu, am uitat de tot. Imi mai amintesc doar de mine.

Cam atat, am batut campii destul, iertati-mi timpul pe care l-ati pierdut pentru a citi prostiile mele fara sens.

Do not try this. never!

Bai, ce faza nashpa am facut. Dar nici acum nu-mi dau seama ce prost am putut sa fiu.
Deci eram cu o colega si asteptam alta colega. Si am vrut sa o speriu putin, sa fac faza aia cu bagatul degetelor in ochi: se tin degetul aratator si mijlociu departate si se imita bagatul in ochi, adica le duci spre ochii celuilalt dar te opresti la timp. Mda, eram pe cale sa ma opresc cand colega s-a intors si a venit cu capul spre mine. Am lovit-o langa ochi si imi e frica ca o sa se invineteasca.
deci ce prost pot sa fiu. Da cum sa fac asa ceva? daca ii intra in ochi? Ioi mah, da prost is. :(

Prin intermediul acestui blog citit international imi cer scuze Dianei care are tot dreptul sa ma urasca.

Gata, ma las de faze din-astea violente, gen palme, bagatul degetelor in ochi si puscatul gatului altora.

J'ai revennu

Noah, ca multa apa o curs pe Somes de cand n-am mai scris ceva pe aici. Multe s-au mai intamplat.
Pai, in primul rand, am inceput facultatea. Nu stiu ce sa zic momentan, doar ca ii interesant. Inca n-am inceput sa invat la modul serios, doar am citit o data cursurile, ca sa am habar despre ce vorbeste proful. Multi vin si imi spun "Ce sa inveti bah? In sesiune se invata!" Ia sa ma lasati in pace cu prostii din astea! Daca ai un spirit de turma bine inradacinat, atunci umpli si tu cu toata turma sala de lectura in sesiune. Daca nu, inveti cand vrei (chiar si la WC), nu doar in sesiune.
O chestie ce am observat-o, si am remarcat-o de mult, principala diferenta dintre cei de anul I si cei din ani mai mari, e ca noi, bobocii, suntem mereu vioi, incercam sa facem glume din orice nimic, ne bagam in seama si incercam sa purtam discutii inteligente pe orice subiect. Ceilalti, care au trecut prin sesiune si stiu ce ii asteapta, sunt mai tacuti, mai seriosi, mai maturi. M-a uitam prin autobus la cativa si parca vedeam o apasare in ochii lor. Sau vedeam eu prostii, nu stiu.
In camin ii OK. se fac chefuri la mine la etaj, dar pot sa dorm :P . Mai avem niste probleme de rezolvat prin camera, dar sper ca o sa se rezolve cu timpul.
Orasul e dragut, dar mie nu-mi place decat sambata si duminica dimineata, pentru ca nu sunt masini. In rest, ii mai rau ca in Satu Mare: oras mai mare => mai multe masini => mai mult zgomot + poluare=> stres.
Am fost si pe la concertul Celelalte Cuvinte (fain dar scurt), am mai facut niste poze, m-am intalnit cu fosti colegi si am incercat sa supravietuiesc. Planuiesc o vizita in Tirgu Mures (pt ca am auzit ca ii mai fain orasul decat Clujul, nu vre-un alt motiv :P ) care sper sa se intample cat mai curand (ca sa prind toamna, nu vre-un alt motiv :P ).
Cam atat in raportul de azi. Vineri cred ca ma duc acasa, asa ca raman fara internet vreo 2-3 zile.
Bafta tuturor cititorilor mai mult sau mai putin imaginari!

PS: Bai, am o profa la seminarul de analiza sa pici pe jos. Nici nu cred ca ii profa, ceva asistenta pe acolo. S-o pus si o facut C(n,a) si singura conditie care o pus-o pt a e ca a>-1 si a real. da macar sa ne explice de ce face asa ceva. Sa pic pe jos cand am vazut asta.